Sărbătorile de Crăciun sunt perioada când fiecare copil doreşte să afle un cadou sub pomul împodobit. "Noi nu putem face multe, doar lucruri mici cu multă dragoste" ar fi genericul manifestării organizate de Asociaţia Femeilor „Bunicuţele” din Uzdin.

Pădurile sunt plămânii verzi ai planetei – avem grija de acestea, pentru ca generațiile viitoare să se poată bucura de ele la fel de mult ca și noi. În acest scop Guvernul PA Voivodina a demarat proiectul de plantare a arborilor în toate autoguvernările locale.

Copiii au nevoie de cât mai multe activități care să-i ajute să se dezvolte corect și armonios, încă de la cele mai fragede vârste. De aceea, cadrele didactice de la școala generală ”Sfântul Gheorghe” din Uzdin realizat încă un atelier de creație pentru copii, organizat astfel încât cei mici să descopere pictura, desenul, artele plastice si multe alte activități creative.

Protecția mediului reprezintă ansamblul reglementărilor, măsurilor și acțiunilor care au ca scop menținerea, protejarea și îmbunătățirea condițiilor naturale de mediu, ca și reducerea sau eliminarea, acolo unde este posibil, a poluării mediului înconjurător și a surselor de poluare. Conducerea comunei Covăcița este permanent in cautare de noi solutii pentru protejarea mediului inconjurator.

MALI OGLASI

POLITIKA


Warning: "continue" targeting switch is equivalent to "break". Did you mean to use "continue 2"? in /home/okoinfor/public_html/rtvok/plugins/system/helix3/core/classes/Minifier.php on line 227